În fiecare martie ne oprim pentru a vorbi despre femei: sărbătorim Ziua Internațională a Femeii, reflectăm asupra progresului și discutăm despre egalitatea în politică, muncă și societate. Este un moment plin de paneluri, campanii și mesaje bine intenționate despre drepturile și realizările femeilor. Dar această conversație anuală rareori pune o întrebare simplă, dar profund importantă: despre care femei vorbim, de fapt?
În întreaga Europă, un grup de femei rămâne în mare parte absent din aceste discuții, chiar dacă experiențele lor dezvăluie unele dintre cele mai profunde inegalități din societățile noastre: mamele singure. Astăzi, aproximativ 14% din toate gospodăriile cu copii din Uniunea Europeană—aproximativ 7,8 milioane de familii—sunt gospodării monoparentale. În mai mult de patru din cinci dintre aceste gospodării, părintele care crește copiii este o femeie. Cu alte cuvinte, când vorbim despre securitatea economică a femeilor, angajare și protecție socială, vorbim inevitabil și despre mamele singure.
Numerele spun o poveste mult mai puțin festivă. În întreaga Uniune Europeană, aproape jumătate din gospodăriile monoparentale—aproximativ 47%—sunt în risc de sărăcie sau excluziune socială, plasându-le printre cele mai vulnerabile familii din punct de vedere economic din Europa. Veniturile lor sunt de obicei mai mici decât cele ale gospodăriilor cu doi părinți, iar presiunea financiară se răsfrânge adesea asupra altor aspecte ale vieții: locuințe mai puțin stabile, mai puține oportunități și un echilibru constant între muncă și îngrijire. Totuși, sistemele care modelează viața de zi cu zi—de la piețele de muncă la politicile sociale—încă funcționează pe o presupunere care este în tăcere depășită: că responsabilitățile familiale sunt împărțite între doi adulți. Pentru milioane de femei care cresc copii singure, această presupunere pur și simplu nu se potrivește cu realitatea.
Pentru mamele singure, viața de zi cu zi urmează o logică diferită. Munca plătită trebuie organizată în jurul programelor școlare, a lacunelor în îngrijirea copiilor, a bolilor neașteptate și a muncii emoționale constante care vine odată cu creșterea copiilor singuri. Carierile, totuși, sunt încă structurate în jurul flexibilității, mobilității și timpului neîntrerupt—resurse care devin rare atunci când întreaga responsabilitate pentru viața de familie revine unei singure persoane. Aceasta dezvăluie o nepotrivire structurală mai profundă. Economiile moderne recompensează căile de carieră liniare și disponibilitatea continuă, în timp ce responsabilitățile de îngrijire rămân distribuite inegal și în mare parte invizibile în sistemele economice. Rezultatul nu este doar o presiune personală, ci un dezavantaj structural care modelează venitul, stabilitatea și oportunitățile pe termen lung. Aceste presiuni au, de asemenea, implicații importante pentru sănătate. Studiile arată constant că mamele singure raportează niveluri mai ridicate de stres, oboseală și o sănătate autoevaluată mai slabă comparativ cu femeile care trăiesc în gospodării cu doi părinți. Când sănătatea este afectată, aceasta limitează și mai mult capacitatea femeilor de a participa la muncă, educație și oportunități de formare, întărind ciclul vulnerabilității economice și sociale.
Maternitatea singură face, așadar, vizibilă o contradicție în centrul multor societăți contemporane. Vorbim cu încredere despre împuternicirea femeilor, totuși instituțiile care organizează muncă, educație și protecție socială încă se luptă să se adapteze realităților celor care poartă cea mai mare parte a îngrijirii. Și aceasta este departe de a fi un fenomen marginal.În întreaga Uniune Europeană, gospodăriile monoparentale au devenit din ce în ce mai comune, crescând de la aproximativ 12% din familiile cu copii în 2009 la aproximativ 14% un deceniu mai târziu. În unele țări, proporția este mult mai mare: în Estonia, de exemplu, mai mult de o treime din familiile cu copii sunt conduse de un părinte singur. În alte părți—în special în unele zone din sudul Europei—numerele sunt mai mici, dar viața de familie depinde adesea mai mult de rețelele extinse de familie pentru a absorbi presiunile pe care sistemele formale nu reușesc să le abordeze.
Ceea ce aceste statistici indică în cele din urmă nu este doar o schimbare demografică, ci o întrebare socială mai profundă: cât de bine recunosc instituțiile noastre realitățile familiilor care nu mai se încadrează în modelul tradițional al celor doi părinți? Această întrebare se află în centrul proiectului SHE-LEARNS, o inițiativă europeană concepută pentru a sprijini mamele singure printr-o educație adultă mai inclusivă. Pentru multe femei care cresc copii singure, accesul la educație și dezvoltare profesională este influențat de constrângeri structurale—timp limitat, presiune financiară și oportunități mai puține de a participa la formări care ar putea întări securitatea lor economică.
SHE-LEARNS răspunde acestei provocări promovând căi de învățare flexibile, alfabetizare digitală și financiară, și suport pentru dezvoltarea carierei, în timp ce echipează educatorii adulți cu instrumente pentru a înțelege mai bine realitățile complexe pe care aceste femei le navighează. Ambiția nu este doar de a oferi formare, ci de a regândi modul în care sistemele educaționale pot deveni mai accesibile pentru cei ale căror vieți nu urmează traiectorii convenționale.
Pentru că, dacă egalitatea trebuie să fie mai mult decât un gest simbolic o dată pe an, trebuie să abordeze structurile care modelează viețile de zi cu zi ale femeilor. Martie poate să ne invite să sărbătorim realizările femeilor. Dar ar trebui, de asemenea, să ne amintească să ne uităm mai atent la inegalitățile care rămân—adesea înrădăcinate în tăcere în realitățile familiilor care rareori intră în dezbaterea publică.
Mamele singure nu sunt o notă de subsol în povestea egalității de gen. Ele sunt unul dintre cele mai revelatoare capitole ale acesteia.
Ana Pavlič
Director de Program la Institutul de Cercetare pentru Egalitatea de Gen (IPES), Slovenia